luni, 12 februarie 2018
joi, 14 septembrie 2017
Orarul programului de masterat. Istoria și cultura religiilor (an.2)
VINERI
- 11.30-13.00 Hermeneutică şi
comparativism biblic. O. Moşin, Aud. 14 A/ bl.1
- 13.30-15.00 Hermeneutică şi comparativism biblic. O. Moşin, Aud. 14 A/ bl.1
- 15.15-16.45 Islam şi putere în secolul XX, L. Rotaru, Aud. 533
- 17.00-18.30 Islam şi putere în secolul XX, L. Rotaru, Aud. 533
Orarul programului de masterat. Istoria și cultura religiilor (an.1)
VINERI
- 11.30-13.00 Religii şi reprezentări/ I.Niculiţă, E. Dragnev
- 13.30-15.00 Religii şi reprezentări/ I.Niculiţă, E. Dragnev, Aud. 533
miercuri, 9 august 2017
joi, 20 iulie 2017
O slujbă comună a absolvenților programului de master la Molovata Nouă
Absolvenții celei de-a IV-a promoții din cadrul programului de masterat creștin Studii filologice și spiritualitate creștină de la USM, s-au întrunit la o rugăciune comună în parohia ”Adomirea Maicii Domnului”, s. Molovata Nouă, r. Dubăsari.
În dimineața zilei de 18 iulie, a fost oficiată Sfânta Liturghie în sobor de preoți, avându-l drept protos pe părintele-paroh Andrei Prodan.
vineri, 7 iulie 2017
Au fost înmânate diplomele de master pentru 32 de absolvenți ai USM
Zilele acestea Universitatea de Stat din Moldova a înmânat diplomele de licență și de master pentru absolvenții anului universitar 2016/2017.
32 de studenți de la programele de master creștin au susținut cu bine examenele de absolvire și teza de master, astfel le-a fost înmânată diploma binemeritată.
vineri, 1 iulie 2016
Impresii la finele unui program de masterat la USM privite prin prisma dragostei
Este de la sine înţeles faptul că, abordînd la nivel general tema „program de masterat”, automat se invocă şi tema „formare profesională”, finalizînd cu „formare personală” a fiinţei umane.
Formarea personală o putem considera ca fiind o componentă vitală a spectrului de activitate desfăşurat de fiecare persoană în parte, deoarece, fiind efectuată în mod adecvat, îi permite specialistului respectiv să fie „permanent în formă” şi astfel să fie solicitat pe piaţa muncii, deci să fie încadrat activ în viaţa societăţii. Astfel formarea personală esteo necesitate permanentă.
duminică, 5 iunie 2016
Masterate creştine la USM!
Al cincilea an consecutiv Universitatea de Stat din Moldova propune programe de master cu caracter creștin. Astfel, dacă sunteţi profesori de limbă şi literatura română, de istorie sau, în general, pedagogi; predaţi sau intenţionaţi să predaţi Religia; aveţi altă activitate şi doriţi să vă aprofundaţi cunoştinţele în ştiinţele umanistice, vă propunem programe de master cu caracter creştin în cadrul Universităţii de Stat din Moldova:
vineri, 3 iulie 2015
vineri, 19 iunie 2015
Susţinerea tezelor de masterat la Programul „Studii Filologice și spiritualitate creștină”
În perioada 8-12 iunie 2015 a avut loc susţinerea tezelor de
masterat la Programul „Studii Filologice și spiritualitate creștină”.
Programul de masterat în cauză oferă o dublă perspectivă a studiilor:
filologică şi teologică. Proaspeţii absolvenţi ai studiilor de master au
demonstrat multă responsabilitate, sârguinţă şi incontestabile
capacităţi de cercetători.
Susţinerea tezelor de master a fost o adevărată probă de inteligenţă şi creativitate, care a scos în evidenţă simţul lingvistic, pregătirea enciclopedică, vastele cunoştinţe atât în materie de filologie, cât şi teologie a masteranzilor.
Susţinerea tezelor de master a fost o adevărată probă de inteligenţă şi creativitate, care a scos în evidenţă simţul lingvistic, pregătirea enciclopedică, vastele cunoştinţe atât în materie de filologie, cât şi teologie a masteranzilor.
luni, 15 iunie 2015
Tot mai mulţi slujitori şi mireni solicită programe de master creştine
În pragul admiterii într-un nou an de studii universitar, a pornit campania: „Alege un nou domeniu pe placul sufletului tău”.
Specialişti
din diverse domenii sunt invitaţi la Universitatea de Stat din Moldova
pentru a se regăsi în următoarele domenii de profesionalizare:
filologie, istorie şi pedagogie, prin prisma învăţăturii şi moralei
creştine.
miercuri, 27 mai 2015
Educația copiilor și tinerilor prin armonia științei, culturii și credinței
În dialog profesorul Virgil MÂNDÂCANU şi Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni,
1. VM.:
În timp ce în Federaţia Rusă, în România, în ţările Comunităţii
Europene, religia se studiază în mai multe şcoli şi universităţi, iar
numărul doritorilor respectivi creşte, iar la noi, în ultimul timp,
numărul şcolilor şi al elevilor în general este în descreştere drastică –
de la 76 de mii la 41 de mii de elevi. Cauze/explicaţii, ca şi
răspunsuri/opinii sunt multe. Pe mine, ca cetăţean al republicii, ca
pedagog, dar şi ca autor al manualului „Pedagogia creştin-ortodoxă”
(2014), care poate servi pedagogilor, preoţilor, studenţilor şi elevilor
ca lucrare didactică în studierea Religiei, acest fapt mă
îngrijorează/alarmează foarte mult.
miercuri, 8 aprilie 2015
Masteranzii au participat la Simpozionul Pedagogic Internațional „Valorile moral-spirituale ale educației”
Institutul de Științe ale Educației
(Chișinău), a găzduit Simpozionul Pedagogic Internațional „Valorile
moral-spirituale ale educației” (In memoriam
dr. hab., prof. univ. Mihail Terentii), organizat în parteneriat
cu Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove şi cu Institutul de
Ştiinţe ale Educaţei (Bucureşti).
sâmbătă, 6 septembrie 2014
Orarul programului de masterat Studii filologice și spiritualitate creștină (an.2)
ANUL II MASTERAT Semestrul I 17 st.
ZIUA ORA Studii filologice și spiritualitate
/DATA creștină
Luni 12.45 Imagine și simbol biblic
14.05 în literatura română
Conf. A. Ghilaș biblioteca
ZIUA ORA Studii filologice și spiritualitate
/DATA creștină
Luni 12.45 Imagine și simbol biblic
14.05 în literatura română
Conf. A. Ghilaș biblioteca
Orarul programului de masterat Studii filologice și spiritualitate creștină (an.1)
ANUL I MASTERAT Semestrul I 19 st.
ZIUA ORA Studii filologice și spiritualitate
/DATA creștină
Luni 12.45 Lexicul biblic
14.05 Conf. E. Oglindă sala de lectura
14.20 Literat. rom. veche şi modernă
15.40 conf. L. Usatâi sala
duminică, 10 august 2014
Locurile bugetare suplinite pentru programele de masterat cu caracter creştin
Pentru anul de studii 2014/2015 au fost anunţate trei programe de masterat pentru contingentul creştin şi nu numai.
În
cadrul Facultăţii de Litere programul Studii filologice şi
spiritualitate creştină s-au oferit 5 locuri bugetare, (numărul acestora
va fi sporit cu câteva locuri suplimentare), la Facultatea de
Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, programul Consiliere educaţională
şi spirituală, s-au oferit 14 locuri bugetare
luni, 21 iulie 2014
ATENȚIE! Universitatea de Stat din Moldova propune burse pentru programe de master creştine
Al treilea
an consecutiv Universitatea de Stat din Moldova propune programe de master cu
caracter creștin. Câteva facultăți au propus programe separate pentru cei interesați
de spiritualitatea creștină.
Programe:
Studii filologice și
spiritualitate creștină, Facultatea de Litere;
Consiliere
educațională și spirituală, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației;
Istoria și cultura
religiilor,
Facultatea de Istorie și Filosofie.
Peste
cincizeci de masteranzi au urmat cursurile în anul universitar 2013/2014,
dintre care 21 au absolvit programul, susținânt tezele de masterat.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)













