În pragul admiterii într-un nou an de studii universitar, a pornit campania: „Alege un nou domeniu pe placul sufletului tău”.
Specialişti
din diverse domenii sunt invitaţi la Universitatea de Stat din Moldova
pentru a se regăsi în următoarele domenii de profesionalizare:
filologie, istorie şi pedagogie, prin prisma învăţăturii şi moralei
creştine.
Acum trei ani au fost inaugurate câteva programe de master:
- Studii filologice şi spiritualitate creştină;
- Istoria şi cultura religiilor;
- Consiliere educaţională şi spirituală.
Astăzi,
în cadrul întrunirii ordinare a slujitorilor din protopopiatul de
Criuleni şi Dubăsari, a fost invitat protoiereul Octavian Moşin,
animatorul acestor masterate, care a vorbit despre necesitatea şi
oportunităţile acestor studii la ciclul II universitar.
Câţiva
slujitori şi preotese au manifestat interes, intuind necesitatea
acestor studii în vederea implementării Religiei în sistemul de
învăţământ preuniversitar, precum şi posibilitatea angajării în alte
domenii de activitate.
Părintele
Octavian a adus la cunoştinţă şi iniţiativa PS Episcop vicar Ioan de
Soroca, care îndeamnă studenţii, tinerii, dar şi pe cei din rândurile
slujitorilor, să se înscrie la a doua facultate, cea de Litere, care va
fi la secţia frecvenţă redusă şi va include pachetul de discipline
opţionale la spiritualitatea creştină. Însuşi episcopul este cel care va
urma studiile, menţionând următoarele: „Un slujitor trebuie să se
regăsească şi în alte domenii de cercetare. Or, ştiinţa limbii îl poate
ajuta pe oricine să-şi cunoască frumuseţile graiului, iar literatura te
duce la cele mai vechi izvoare. La această facultate ne vom întâlni cu
cronicarii, cu operele celor mai reprezentativi scriitori, vom analiza
graiurile noastre regionale şi vom putea desluşi erorile din comunicarea
de zi cu zi… Unui preot îi stă bine să ştie gramatica, retorica,
filosofia şi alte discipline clasice.”, a menţionat Preasfinţia Sa.
Doritorii
de a aplica la una din aceste programe sunt rugaţi să ne contacteze la
nr. de telefon: 079481586 – preot Octavian Moşin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu