La 11 ianuarie a avut loc
o altă
lecţie demonstrativă de religie realizată de
către preotul Anatolie Gârbu şi Besarab Tatiana, la Gimnaziul nr. 67 din s. Revaca,
mun. Chişinău. Astfel, studenţii de la programul de masterat Studii filologice şi
spiritualitate creştină ai Facultăţii de Litere, USM continuă să realizeze
lecţii publice de religie, la cursul Axiologia educaţiei creştine.
La ora de religie
organizată pentru elevii claselor a VI-a şi a VIII-a au asistat directoarea Gimnaziului,
Valentina Iurco, Tamara Vînagă, profesoară de la Şcoala Internat nr. 2 din
Chisinău, precum şi reprezentanţi ai administraţiei gimnaziului.
Subiectul lecţiei a
fost ,,Muzica în viaţa tinerilor,,, temă aleasă şi pentru că suntem în perioada sărbătorilor de iarnă, timp în care se colindă, se cântă şi se urează.
Elevilor li s-a vorbit despre rolul şi importanţa muzicii în viaţa tinerilor, efectele şi beneficiile muzicii asupra copilului. De asemenea, aceştia au aflat şi care este semnificaţia cântărilor religioase în biserica creştină.
Din cele mai vechi
timpuri se spune, că muzica a fost considerată ca fiind de origine divină şi
pământească, având atât un rol cultic, cât şi unul pedagogic. Cântarea
bisericească este o cale prin care omul primeşte harul divin şi îl cunoaşte pe
Dumnezeu. Un
asemenea gen de muzică este dătător de linişte şi pace sufletească, înălţător
al gândurilor spre cele de Sus şi cele mântuitoare.
În luarea sa de
cuvânt, Tamara Vînagă, profesoară de la Şcoala Internat nr. 2 din
Chişinău prezentă la această oră, a relatat următoarele: “Muzica este un lucru
minunat, în formarea personalităţii
tinerilor. Aceasta are o influenţă asupra comportamentului, asupra modului de
gândire şi chiar asupra vocabularului. Apropierea copiilor de Dumnezeu
cred că, poate fi făcută şi prin învăţarea diverselor cântări
bisericeşti. Copiii
sunt flămânzi de cuvântul lui Dumnezeu şi, deaceea, îl primesc cu
dragoste ca hrană duhovnicească”, a mai adăugat Tamara Vînagă.
Prin versetul 34 din psalmul 103, “Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi. Plăcute să-i fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul”, elevii au fost îndemnaţi să cânte cântarea lui Dumnezeu, căci este bineplăcută înaintea Domnului şi oferă deplină satisfacţie duhovnicească.
La finalul orei,
copiii împreună cu profesorii au interpretat colinde de Crăciun. Apoi, acestora
li s-au împărţit dulciuri în semn că:,,Hristos s-a născut, să-L slăvim şi cu
bucurie prin cântări să ne veselim,,!
A consemnat Magdalena Bortă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu