În
dimineaţa zilei de joi, 10 aprilie, fiind chiar mijlocul săptămînii
Tineretului Ortodox, două masterande ale facultăţii de Litere, Studii
Filologice şi Spiritualitate creştină din cadrul Universităţii de Stat,
au pornit spre satul Boşcana cu un mesaj către tineri. Alături de Diana
Agache şi Natalia Plugariov a fost şi părintele paroh al Bisericii din
sat, părintele Serghei Golovaci, pentru a atrage mai efectiv atenţia
tinerilor la importanţa venirii la Biserică şi participării la slujbele
religioase.
Masterandele
au vorbit cu tinerii din clasele IX-X-a, dar şi cu elevii claselor a
V-VI –a. Mesajul a fost îndreptat spre conştientizarea descoperirii lui
Dumnezeu, spre a nu rămîne indiferenţi şi spre implicare în diverse
acţiuni întru ajutorarea celor nevoiaşi.
Tinerii
au rămas impresionaţi şi motivaţi întru a veni mai des la Biserică şi a
se implica mai intens în activităţile ei. Mulţi dintre elevi au venit
cu ideea că ar fi binevenită o lecţie de religie în şcoală. Împreuna cu
părintele s-a hotărît ridicarea acestei întrebări la nivel local întru
soluţionarea dorinţelor şi nevoii de o lecţie săptămînală de cunoaştere a
credinţei noastre strămoşeşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu